2 03 a m

Naruto:


Am avut o viata simpla inca de la inceput. M.am nascut, am invatat sa merg sa vorbesc ca oricare alt copil. Nimic neobisnuit, as putea spune. Cateodata m.am intrebat daca se va intampla candva ceva interesant cu viata mea, ceva mai palpitant. De aceea am ales sa devin politist, sa schimb ceva la viata mea atat de monotona si lipsita de sens. Cand eram mic imi doream sa pot trai de mai multe ori ca sa pot fi tot ce mi.am dorit. Visam cu ochii deschisi cum ar fi daca as deveni astronaut sau poate bucatar sau sofer de curse, asta da meserie. Insa cel mai mult mi.ar fi placut sa merg in lume sa vad tot ce se poate, sa inteleg cat mai multe traditii si obiceiuri despre fiecare loc in parte. Un vis cam neobisnuit pentru un copil de 10 ani.
Acum cand privesc la toti acesti necunosctuti grabiti, fiecare alergand cu un scop anume, ma face sa ma intreb daca nu sunt o persoana norocoasa. Nu trebuie sa alerg, nu am un anumit program de respectat. Trebuie doar sa astept ca sefa mea sa.mi dea ceva de lucru. De aceea petrec foarte mult timp in masina: pentru munca dar si pentru ca este un loc in care ma pot relaxa, pot medita la cele intamplate peste zi.
Astazi, o alta zi monotona si calduroasa de vara. Nu mai e mult si piticii vor primi si ei vacanta bine meritata. Tot ce am facut azi a fost sa privesc intrarea unui magazin si sa dau raportul daca ceva se intampla. Cum nu s.a intamplat nimic am iesit din masina la o plimbare. Aerul racoros de seara imi rasfira parul blond in timp ce ultimele raze ale zilei imi mangaiau pielea. Priveam pe trotuar la urmele strainilor din apropiere, care se rasfirau din ce in ce mai tare.
Cand am realizat ca nu mai e nimeni pe strada m.am hotarat sa ma intorc la masina. O alta zi risipita printre necunoscuti, o alta zi pierduta in ganduri inutile.
Zgomotul facut de orologiu ma trezeste brusc din somn. Ora 2 si 3 minute dimineata. Bezna, strazi pustii, linistea deplina. Cate o masina plina cu tineri mai trece din cand in cand cu muzica data la maxim. Imi amintesc ca si eu eram asa odata, atat de lipsit de experianta si nestiutor, atat de nepasator de schimbarile din viata, de trecerea timpului. Insa acele vremuri s.au terminat de mult pentru mine. Nu, nu sunt pe moarte. Am doar 25 de ani, am toata viata inainte.
Un sunet de arma im reaminteste unde ma aflu, oprimdu.ma din visare. Oricat de tanar si incult ai fi odata ce se aude o arma sigur vor fi urmari grave. Grabesc pasul, indreptandu.ma spre locul din care provine zgomotul. Intre 2 blocuri zaresc vag 3 silete. Ma apropi putin cate putin sa le pot distinge trasaturile fetei. Un barbat trecut de 40 ani astepta cu o tigara in gura si cu o sticla sparta in mana stanga ca prietenul sau sa.si termine "treaba". Amandoi au hainele rupte si par cam ametit ceea ce ma duce cu gandul la doi oameni ai strazi care au pierdut numarul paharelor. Celalat, putin mai tanar, tine un pistol la gatul unei fete in timp ce o dezbraca fara voia ei. Fara sa ma mai gandesc la consecinte tip la cei 2 sa.i dea drumul fetei. Cel cu tigara isi indreapta privirea parca plictisita spre mine.
-Asta e a noastra. Daca nu vrei probleme cara.te d***u de aici, baiete.
O privesc pe copila care nu se mai putea opri din plans.
-Baieti, daca va opriti acum o sa va las sa plecati. Nu puteti sa obligati o persoana sa faca ceva impotriva vointei sale. Suntem oameni. Ne putem intelege, nu?
Cei doi rad la comentariul meu nestiind cine sunt. Cel cu tigara se repede sa ma loveasca, insa barez lovitura si il intorc asa incat sa cada lesinat la pamant. Imi indrept privirea spre celalalt care deja o tinea pe fata ca un scut intre noi.
-Daca te apropi o omor, striga acesta in timp ce mana care tinea tragaciul incepe sa.i tremure, semn de slabiciune.
Ma uit la chipul fetei care, care priveste speriata cu ochii sai de o nuanta atat de rara. In ciuda situatiei, aceasta incearca sa.mi spuna printre lacrimi sa fug, sa o abandonez. Imi intorc repede atentia spre animalul de langa ea, ignorand sfaturile ei. Nu o pot lasa aici singura cu un asemenea monstru. Fac un pas incet spre ei, aceasta indepartandu.se, insa prea tarziu pentru ca in uramtoarea secunda se zvarcoleste pe jos de durere cu mana si piciorul drept sangerand. Betivul se ridica si incearca sa scape, insa in starea care e nu va ajunge prea departate. Raman doar eu si copila care priveste pierduta pamantul, in imp ce sta in genunchi pe solul rece. Imi pun sfeterul pe spatele dezgolit al fetei ceea ce o face sa tresara.
-Au plecat. Nu.ti vor mai face nimic, spun in timp ce pun o mana pe umarul fetei. Sti nu ar trebui sa te plimbi singura la ora asta, spun incercand sa zambesc.
Aceasta tresare brusc si se ridica repede de jos. Tremura, abia reusind sa se tina pe picioare. Se vede ca ii este teama, dar de ce? Socul de mai devreme ? Nu, ii este teama de mine. Vreau sa o i.au in brate sa o linistesc, insa nu stiu cum va reactiona. Nu imi place sa o vad plangand. Dau sa ma apropi de ea insa se intoarce repede si fuge. Vreau sa strig dupa ea, dar e prea tarziu. Tot ce pot face este sa privesc cum se pierde in negura noptii, in sfeterul meu portocaliu.

Ce parere aveti?? Merita continuat? Astept pareri ^^