Red night

Hinata

Flacarile straluceau in toata casa, distrugand totul in calea lor. Intr-o camera zacea pe parchetul rece o fetita de zece ani. Parul lung si frumos al fetei ii era ravasit pe fata sa fina, iar ochii tristi priveau spre cel mai intunecat colt al camerei, neatins inca de flacari. Din intuneric se putea distinge mana unei femei intr-o balta de sange, care cuprindea din ce in ce mai mult suprafata podelei. Lacrimile cristaline s-au prelins din nou pe obrajii fini ai copilei. Se rezeme de pat ingropandu-si fata pe genunchii ei firavi. Isi dorea ca aceste lucruri sa nu se fi intamplat niciodata, ca acele amintiri sa dispara. Sa fie totul asa cum era cu cateva ore in urma. Ea stand in bratele puternice ale tatalui sau, ascultand vesela povestile pe care i le spunea mama, in timp ce o legana pe sora ei mai mica, ca in fiecare seara. Isi dorea ca totul sa fie ca mai devreme, inainte sa vine ei, inainte sa distruga tot… Insa stia ca acele seri fericite in familie s-au terminat. Intelegea ca acea viata frumoasa nu va mai exista niciodata pentru ea….niciodata….pentru totdeauna…. Ii era teama de ce va urma, de ce se va intampla cu ea. Incerca sa isi cheme parintii sa o aline, dar nu venea nimeni…era singura…….
Imi priveam reflexia din oglinda cand o lacrima mi se prelinse pe obrazul meu alb. Ma gandeam ca acea fetita trista si singura mi-ar fi putut raspunde la intrebari. Ea ar stii mai bine decat orice cum este sa te izbesti de realitatea cruda a vietii, cum nu mai poti visa niciodata. Fetita aceea trista si speriata, destinul acela lipsit de orice speranta, nu am realizat l-a inceput ce sunt. Acea tristete nesfarsita, acele amintiri sfasietoarea nu stiam de unde le stiu, dar apoi am inteles: acea fetita gingasa eram eu. Erau amintirile mele pe care incercam din rasputeri sa le uit, sa le arunc undeva de parte de mine si sa nu le mai ating niciodata. Dar mereu se intorceau la mine. In fiecare noapte, de fiecare data cand imi vad imaginea in oglinda se intorc la mine, sa ma bantuie, sa imi aminteasca de acea zi…….
De fiecare data ma intreb “De ce eu?”, “De ce viata mea este numai in alb si negru?”, dar nu am gasit raspuns. Poate nu-l voi gasii niciodata, poate asa mi-a fost scris: sa fiu o fantoma ce rataceste noptile prin oras. M-as bucura daca aceste plimbari m-ar face sa-mi uit trecutul, sa uit acea noaste rosie de acum 7 ani si sa incep o viata noua. Nu mi-ar pasa unde m-ar duce pasii, atata timp cat as stii ca acest cosmar va inceta…..