Hello my name is

Hinata:


Intotdeauna m-am prefacut o persoana proasta. Asta pentru ca nu vroiam ca cineva sa stie ca inteleg rautatea si invidia din ochii lor. De multe ori imi doream sa fiu asa ca sa nu mai sufar. Insa oricat as incerca sufletul tot imi va plange. Nu am prieteni, nu am familie. Am doar un trecut sumbru pentru care as da orice ca sa-l uit. Tot ce fac acum este sa astept. Ce astept? Nu stiu. Unde voi merge mai departe? Un adevarat mister. Ce se va alege de mine? Nu sunt sigura...
Sunetul asurzitor al telefonului ma readuce la realitate. Sunt intr-o camera dintr-un sediu al politiei si o astept pe Tsunade-sama. Ea este, oarecum, singura femeie in care am putina incredere deoarece m-a ajutat de multe ori dupa incident. Totusi oricat de des as merge la psiholog sau oricat de multe sedinte de terapie as face stiu ca nu voi putea uita cele intamplate. "Totul va fi bine. Totul va fi la fel ca inainte, scumpo." Inca si acum imi amintesc ultimele cuvinte ale mamei inainte ca el s-o i-a de langa mine. Mi-e dor de ea, de zambetul ei, de povestile pe care le spunea, de momentele in care ma lua in brate in serile in care visam urat. Imi puneam capul pe pieptul ei si mangaiata de parfumul ei de iasomie credeam ca atata timp cat voi fi langa ea nimeni si nimic nu ma va putea rani. Bineinteles, atunci eram doar un copil care nu intelegea viata asa cum e ea in realitate, care nu constientiza pericolele care te pandesc la tot pasul. O miscare gresita si te-ai ars.
Ticaitul ceasului se aude din ce in ce mai tare, obligandu-ma sa-l privesc. 11:11. Au trecut deja 2 ore de cand astept pe acest scaun. Imi doresc doar sa merg acasa si sa ma pierd in arta, singurul lucru ce mi-a mai ramas de la mama: draostea pentru arta si vechiul ei bloc de desen cu toate schitele si amintirile ei. Tin minte ca nu il lasa nici pe tata sa se uita la lucrari inaite de a le termina. Tot timpul ea desena cu sufletul, iar desenele aratau mereu atat de realiste. Mi-as fi dorit sa ma fi invatat si pe mine secretul ei.
Brusc zgomotul facut de usa imi spune ca nu mai pot medita la trecut. Ridic repede privirea speriata de cine ar fi putut intra. Nu mai vroiam alte probleme. Respir usurata cand in pragul usii apare o femeie trecuta cu mult de prima varsta, imbracata cu o camasa alba cu maneca scurta si cu o fusta neagra lunga pana la genunchi. Parul blond, pana la mijloc este prins in doua cozi, oferindu-i un aspect mult mai tanar. Tsunade ma intampina cu un zambet larg pe fata, in timp ce se apropie incet spre mine. O privesc cateva clipe, asteptand sa imi spuna motivul pentru care a intarziat atat de mult.
-Imi pare rau ca adurat atat de mult, insa a trebuit sa verific cateva documente care nu suporta amanare, imi spune in timp ce se aseaza la biorul ei. Chiar imi pare rau ca a trebuit sa astepti.
Mi-am indreptat atentia spre biroul ei facut din lemn, plin cu teancuri de harti. Sa fi seful politiei pare o meserie destul de grea. M-am uitat din nou la ceas, dorindu-mi ca acele sale sa se miste mai repede. 11:40.
-Am auzit ca ai lipsit din nou de la scoala, imi spune, in timp ce ochii ei ma privesc bland. S-a intamplt ceva?
„Da!” vreau sa urlu. „Normal ca da. S-au intamplat atat de multe, incat nici nu as avea timp sa ti le spun. S-au intamplat mult prea multe….”. In schimb, doar am dat din cap in semn ca nu si mi-am fixat privirea din nou spre podea.
-M-ai sunt doar cateva saptamani pana la absolvire, scumpo. Incearca sa te duci cat de cat la scoala. Esti in ultimul an. Incearca sa il termini.
„Stiu”, vreau sa ii raspund. „Dar m-am saturat sa vad acele priviri pline de ura de fiecare data cand trec pragul clasei, acele priviri atat de mandre care tot ce-si doresc este sa-i distruga pe cei slabi.” M-am saturat sa joc rolul unei fete normale cand stiu adevarul.
-Stiu ca ti-e greu, scumpo, dar trebuie sa incerci.
Nu, nu sti. Nimeni nu intelege. Iar eu nu pot face asta. Nu vreau sa mai incerc. Tot ce pot face este doar sa o privesc trist. De multe ori mi-a spus despre educatie, despre scoala si colegi, despre cat de bine ar fi pentru mine sa-mi petrec mai mult timpul cu cei de varsta mea. Dar nu vreau asta. Nu mai vreau sa schitez atat de multe zambete false.
Isi indreapta atentia spre hartiile din fata ei, prefacandu-se ocupata. Oricat de mult ai incerca nu poti intelege ceea ce simt.
-M-am gandit ca ar fi o idee buna daca ai avea pe cineva care sa stea mai mult timp cu tine, cuvintele ei ma determina sa o privesc. Ca un…sa zicem bodyguard.
De ce ar vrea cineva sa stea cu mine in timpul lui liber? Nu inteleg unde vrea sa ajunga.
-Ar putea avea grija de tine si te-ar putea ajuta in orice moment. Ce parere ai?
Am dezaprobat-o cum a terminat intrebarea. Nu vreau ca cineva sa stea dupa mine tot timpul. Sunt sigura ca ar avea lucruri mult mai importante de facut decat sa ma intrebe daca imi este foame sau somn sau oricare alta intrebare care se refera la persoana mea. Nu sunt o companie placuta si nu-mi doresc sa mai fiu o piedica si pentru altii.
-Nici macar nu vrei sa incerci, scumpo. Doar cateva saptamani. Poate iti va placea.
Dar de ce i-ar placea persoanei respective sa ma ajute? Sunt sigura ca nimanui nu i-ar conveni sa aiba grija de o persoana ca mine care se crede atat de "importanta" incat nu vrea sa schimbe doua cuvinte cu cei din jur. Dar cu cele intamplate noapte trecuta, ar fi o idee buna sa am pe cineva aproape. Poate are dreptate. Insa daca se insala? Daca totul nu va iesi asa cum am planuit si se va transforma doar intr-un alt cosmar? Ar merita sa incerc in ciuda rezultatului sau sa ma opresc aici si acum? Mi-e teama sa aleg, sa i-au o decizie care nu stiu unde ma va duce in viitor. Mereu am fost speriata de asemenea lucruri, de cum se vor termina, de cum ma vor judeca ceilalti pentru alegerea facuta. Nu pot decide sa schimb viata unui om atat de mult. Acela are o familie, o casa, responsabilitati si timp liber. Nu ii pot lua toata acestea doar din egoismul meu de a avea o persoana cu care sa stau de vorba. Nu vreau sa fac o asemene alegere.
O bataie in usa imi intrerupe sirul gandurilor. Aud vocea lui Tsunade cum il invita inauntru pe necunoscut, acesta raspunzand cu un salut politicos. O voce groasa. Nu poate fi de bine. Nu pot fi intr-un spatiu inchis cu un baiat. Trupul imi ingheata brusc, in timp ce picioarele se apropie si mai mult de pieptul meu. De ce a venit aici acum?
-Ea este cea de care iti spuneam, o aud pe Tsunade ceea ce il determina pe ce-l de la usa sa ma priveasca.
Tsunade stie in mare ce s-a intamplat in acea noapte. De ce a adus un baiat aici cand stie cat de teama imi este sa ma aflu langa cei ca el. De ce nimeni nu ma poate intelege? Parul sau blond ca spicele de grau ii scot in evidenta ochi de un albastru atat de frumos. Foarte inalt pe langa mine si cu corp bine facut. Merge la sala? Poarta un fel de uniforma: O jacheta albastra, pe dedesupt un tricou negru, asortata cu o o pereche de blugi. La mijloc are o curea neagra in care se vede in lateral suportul pentru o arma. Inarmat si periculos? Trebuie sa plec de aici cat mai repede posibil. Daca nu ar bloca usa as fugi chiar acum spre iesire si nu m-as mai intoarce niciodata. De ce ar aduce pe cineva ca el aici, langa mine, cand stie cat de teama imi este de "ei". Nu mai inteleg nimic. Imi strang si mai tare genunchi la piept asteptand orice semnal ca sa tip cu putere si sa o i-au la goana prin camera. Inima imi bate nebuneste ca dupa un maraton. De ce e aici? Tsunade nu l-ar lasa sa imi faca rau, nu-i asa? Nu ar putea sa ma lase singura cu el, cand stie cat sunt de speriata? Mi-e teama sa raspund. Se aseaza pup in fata mea astfel incat sa fim la aceeasi inaltime. Respiratia mi s-a oprit atunci cand si-a etalat acel zambet bland de pe chip, scotand si mai mult in evidenta cele 3 zgarieturi de pisica de pe fiecare obraz. „Vrea doar sa para prietenos. Nu e cu nimic diferit de de cei din seara trecuta.” E un barbat. Toti sunt la fel. Doar simple animale, lipsite de orice urma de sentimente. Exact ca cei de atunci. Observ mana lui dreapta ridicata in fata mea, in asteptarea unui raspuns. Am mai auzit de asta. Atunci cand 2 persoane se cunosc isi dau mana si isi spun fiecare numele.
-Buna! Numele meu este Uzumaki Naruto. Pe tine cum te cheama, piticot?
„Piticot?” De ce mi-ar spune asa? De ce ma trateaza ca si cum as avea 5 ani? Ce urmareste fiind atat de prietenos cu mine? „Sti deja ce.” Da, deja stiu si nu il va obtine. Nu voi mai cadea inca o data in plasa. Nu mai sunt un copil lipsit de aparare.
Raman in fata lui fara sa schitez nici un gest. Nu voi da mana cu tine si nu iti voi spune „MA BUCUR SA TE CUNOSC”. Nu voi mai zambi fals si nu ma voi mai pretinde ca sunt fericita cand raspunsul e total diferit. Chipul sau imi pare destul de cunoscut. Unde am mai vazut acele trasaturi ale fetei recent? Zambetul acela. Tipul de ieri. Este cel care cu o zi inainte l-a impuscat in picior pe omul acela al strazi. Nu poate fi el. E imposibil. Blondul isi retrage mana, intelegand ca nu ii voi raspunde la salut. Nu ma voi lasa din nou pacalita de cei ca tine.
Acesta zambeste, dupa care se ridica inapoi in picioare, prividu-ma in continuare. Incearca sa ma deruteze.
-Vom mai exersa asta, spune zapacindu-ma si mai tare.
„Ce vrea sa spuna prin vom mai exersa?” vreau sa o intreb pe Tsunade. Vrea sa spuna ca nu e ultima oara cand il voi vedea? Nu inteleg unde vrea sa ajunga cu tot acest bun simt fals. Imi mut privirea de la unul la atul, in asteptarea unui raspuns. Nu imi place unde se ajung cu aceasta discutie si am un presentiment rau legat de raspunsul pe care mi-l vor da. Ma uit din nou la ceas care pare ca a inghetat cand vocea lui Tsunade se face auzita in camera, facunda-ma sa-l privesc din nou pe blond.
-Scumpo, el e noul tau bodyguard.

TADA!!! am reusit sa.l pun pe sun in cele din urma
ca de obicei vreau sa va stiu parerea
urmatorul(daca mai vreti sa continui) o sa fie mai lung fiind deja scris pe foi(mai trebuie doar sa il bag intr.un word-si aici vine partea greau, lenea asta ce sa.i faci)
anyway chiar vreau sa stiu daca e bine ce am scris mai sus si astept parerile voastre
see ya guys soon!